marți, 17 mai 2016

Cine este Artur GUTIUM?




”Calitatea de primul deputat ales dintre membrii diasporei este 
pentru mine o mare onoare și, totodată, o enormă 
responsabilitate. Diaspora reprezintă o parte extrem de importantă a societății noastre. Partidul Liberal a fost unicul partid care a declarat public despre faptul că un membru al diasporei va fi ales în funcție de deputat. Promisiunea a fost îndeplinită”. (Artur Gutium)


Artur GUTIUM - medic, absolvent al Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”N. Testemițanu”, român moldovean, luptător de cauză, antreprenor, este primul reprezentant al diasporei  de peste hotarele republicii care a devenit  deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Partidului Liberal. 
Prima discuție cu dumnealui am avut-o în mediul online (facebook), din start am crezut că e un student de la medicină, apoi am înțeles că este  plecat peste hotare de 11 ani ca să-și câștige existența, încă pe timpul regimului  Voronin. A fost impus de situație să plece peste hotare, atunci bursa unii student la medicină  era de nici 300 lei… 


Apoi l-am cunoscut mai bine și am hotărât să scriu aceste rânduri.


De la vorbă la faptă nu a mai rămas mult, și el a acționat. 
Am  încercat mai jos să vă prezint activitatea de parlamentar al unui medic deputat, într-un timp foarte scurt. 


     Prima discuție directă cu Artur Gutium (ultimul din drepta pozei,eu penultimul)


Întrevedere cu Șeful Biroului pentru Relații cu Diaspora, Valeriu Turea, în cadrul căreia s-a discutat despre planificarea acțiunilor ulterioare îndreptate spre soluționarea problemelor diasporei.




Întrevedere cu liderii asociațiilor culturale din orașele Padova, Mestre și Vicenza, (Republica Italiană), evenimentul a fost găzduit de Consulul Oleg Nică.



Alături de reprezentanții celor 16 echipe de fotbal din orașele Mestre, Marghera, Citadella, Padova, Ferrara, Vicenza, Trento, Treviso, Udine, Treviso, Torino, Milano, Bologna, Verona, Venezia și Rovereto, reuniți pentru a 16-a ediție a turneului de mini-fotbal a comunității moldovenești din Italia. 



 Vizită la Consulatul General al Republicii Moldova la Milano, discuții cu Consulul Vladimir Sacagiu despre principalele probleme cu care se confruntă cetățenii RM stabiliți în Italia și soluțiile ce se impun pentru soluționarea lor. 






 Întrevedere cu liderii asociațiilor diasporale din orașul Bologna. Discuții despre dezvoltarea centrelor culturale, școlilor duminicale și crearea unei platforme internaționale de comunicare pentru membrii diasporei noastre. 




,,Cafenea Politică’’, organizată de Clubul Studenților Liberali. La întrunire au fost prezenți și câțiva antreprenori de succes din Republia Moldova. Discuții despre implicarea tinerilor în viața socială și politică, spiritul de antreprenor, beneficiile economice ale țării noastre, odată cu aderarea la Comunitatea Europeană. 




Întâlnire cu Biroul Permanent al Organizației Teritoriale a Partidului Liberal din orașul Florești, raionul de baștină.




Întrevedere cu noul șef desemnat al oficiului din Republica Moldova a Organizației Mondiale a Sănătății, dl. Haris Hajrulahovic și fostul șef OMS Moldova, dl. Jarno Habicht. 



Alături de victimele incendiului de la clubul "Colectiv" din București. 





Întâlnire cu dr. Valerian Isac, director executiv al Fundației Filantropice Medico-Socială “Angelus Moldova”, alături de colegul său Roman Boțan.





Întrevedere cu deputații din cadrul Senatului Republicii Italiene, Excelența Sa, Vito Vattuone, Excelența Sa, Scilipoti Isgro On. Sen. Domenico și Excelența Sa, Andreea Causin.





 Întrevedere cu autoritățile locale din orașul Noale, Italia, în frunte cu primarul Patrizia Andreotti și oaspetele de onoare deputatul Parlamentului Italian excelenta sa Andrea Causin si vice primarul orasului Noale Alessandra Dini.




În cadrul Ședinței Parlamentului, o grupă de studenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie ,,N. Testemițanu”.  





Prima întrevedere cu viitorul președinte al Grupului Parlamentar de Prietenie Moldo-Italian, Excelenta sa, Andrea Causin deputat în parlamentul Republicii Italiene.




În cadrul Ședinței Parlamentului  o nouă grupă de studenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie ,,N. Testemițanu”. 


Grup de elevi de la Şcoala Primară de Creativitate şi Inventică „Prometeu-Junior”. 
,,Acești minunați și inteligenți copii, te încarcă doar de emoții pozitive! Ei ne sunt viitorul, iar dacă dorim să avem viitor, trebuie să investim în ei”, Artur Gutium.





Întrevedere cu  Giancarlo Daniele, directorul general al unui din celei mai mari piețe agroalimentare din Europa de Sud, MAAP (Mercato Agro Alimentare di Padova) care are vânzări anuale de peste 500 000 tone de fructe și legume.




Organizarea primei ediție a  Padova Migration Forum 2016”.
La lucrările forumului au participat Consulul Republicii Moldova la Padova Oleg Nica, Consulul României la Trieste Laurentiu Mircea Babei, președintele grupului de cooperare interparlamentară Italia-Republica Moldova Andrea Causin, consilieri comunali și oficiali ai municipalității Padova, conducerea asociației Socialita Universale, mai mulți președinți ai cluburilor liberale din Italia, reprezentanți ai comunităților diasporale.
   



Invitație în Parlament a un grup de studenți de la Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM. 




Întrevedere cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, dl. Eduard Grama în vederea unei întâlniri între agricultorii autohtoni și directorul uneia dintre cele mai mari piețe agroalimentare din sudul Europei (MAAP - Mercato Agroalimentar di Padova, Italia), 
dl. Giancarlo Daniele.





Participarea la concertul extraordinar „Mărțișor de la Moldova”,  care a avut loc în orașul italian Padova.





 Forumul Agroalimentar cu participarea reprezentanților Guvernului Republicii Moldova și a investitorilor italieni, prin prezența domnului Giancarlo Daniele, director general al MAAP - Mercato AgroAlimentare di Padova (Piața Agroalimentară din Padova). Scopul evenimentului a fost promovarea și realizarea produselor agricole (fructe, legume) pe piața europeană, precum și crearea unui centru agroalimentar în Moldova. La nivel național, MAAP se află printre primele 10 piețe de capacitate comercială, din aproximativ 250 de piețe angro din Italia, ce procesează peste 500 mii tone de fructe și legume anual. Este lider național în domeniul exporturilor, în special din Europa de Est.






În contextul aflării la Chișinău a deputatul italian Andrea Causin, Președintele grupului parlamentar de prietenie Republica Italiană – Republica Moldova,  întâlnire cu Ministrul mediului, dl Valeriu Munteanu.





Întâlnire de lucru cu conducerea Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, 
dl ministru Iurie Chirinciuc.


Întrevedere cu Viceministrul, Muncii, Protecției Sociale și Familiei, dna Laura Grecu, în contextul aflării la Chișinău a omologului său, deputatul italian Andrea Causin, Președintele grupului parlamentar de prietenie Republica Italiană – Republica Moldova.
În cadrul discuțiilor, principalul subiect a fost ratificarea Acordurilor bilaterale în domeniul protecției sociale, tot aici s-a discutat și despre asigurarea cu diverse tipuri de pensii, inclusiv cea de urmaș, migrația forței muncă, precum şi consolidarea cooperării cu diaspora.




Întâlnire cu reprezentanții grupului parlamentar de prietenie Republica Italiană – Republica Moldova,  discuții cu ministrul educației, Corina Fusu.
 



Întâlnire cu ministrul Apărării, Anatol Şalaru.
Prezent a fost și deputatul italian Andrea Causin, Președintele grupului parlamentar de prietenie Republica Italiană – Republica Moldova, care mai este și Președintele Comisiei Parlamentare Apărare și Securitate.




Întrevedere cu Excelența Sa, Enrico Nunziata, ambasadorul Republicii Italiene în Moldova. 



Arcadie Târgoala. Președintele Clubului Liberal Geneva, în plenul Parlamentului RM.




N.B. Acum este aici și acolo, adică în Moldova sau Italia, un lucru extrem de dificil, având în vedere că toată familia sa se află în Italia... Continuă să muncească, să lupte, să spere, că lucrurile se vor schimba spre bine, iar locul Republicii Moldova  v-a fi alături de România în marea familie europeană. 

                            Poze/info:facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu