vineri, 17 octombrie 2014

Un comentariu de pe UNIMEDIA!

Un comentariu de pe UNIMEDIA!

“Noi am salvat cursul european” – la tot pasul spune Ion Hadârcă şi toţi puii lui de papagal. Ştiţi de ce? Fiindcă la noi minciuna face uşor picioare lungi, dovadă este activitatea Preşedintelui PLDM, V. Filat, şăful reFilaţilor PLR, căruia, într-un timp foarte scurt, i-a reuşit să amăgească o parte din cetăţenii republicii, dar şi o bună parte din conducerea UE. La noi, cu minciuna ajungi “om mare”, Preşedinte, Prim-ministru, deputat, ministru, academician, milionar, dar cel mai important – mare “patriot” şi “salvatorul” cursului european. Câtă obrăznicie, ticăloşie şi manipulare din partea acestui căpcăun politic, căci, ce are votul pro Filat cu vectorul European, atunci când PL a declarat că va vota pentru orice candidatură din partea PLDM la funcţia de Prim-ministru, în afară de V. Filat, care este clar suspectat cel puţin de trafic de influenţă (nu mai zic de moţiunea de cenzură şi altele…)?! Dar cel mai important, ce are cursul european cu complotul împotriva Preşedintelui PL ??? De ce nu s-a oprit Hadârcă şi ortacii lui la votul pentru “cursul european”, dar au atacat constant PL şi au încercat să preia filialele din teritoriu, fără să reuşească? Pentru că aşa i-a zis mareşalul şi Filat să facă !!! Iată şi dovada: odată ce nu le-a reuşit să pună mâna pe PL, repede au improvizat un PLR. Astfel, acum apare al patrulea partid cu denumire liberală, procesul începând îndată după ce noi am schimbat denumirea Partidului Reformei în Partidul Liberal şi am câştigat cu Dorin Chirtoacă Primăria mun. Chişinău: PNL,PLD şi proaspăt îngropitul PLR !!! Ce ziceţi, dragi prieteni, de dragul liberalismului, banului sau din intenţia de a distruge Partidul Liberal a trădat Ion Hadârcă?... 

P.S. #BRAVO ție ForșaPL indiferent cine ai fi...

 SURSA: ForșaPL /http://unimedia.info/stiri/membri-de-varf-ai-plr-cer-retragerea-formatiunii-din-cursa-electorala-83227.html

miercuri, 1 octombrie 2014

TOP 5 Ghimpu vs Jurnaliști


TOP 5
 Ghimpu vs Jurnaliști

   Observ în ultimul timp tot mai mulți jurnaliști încearcă să-l taxeze pe Președintele liberalilor, Mihai Ghimpu. Anume aceste 5 întrebări sunt pregătite din timp, bine ochite,  de mai mulți regizori mass-media, scopul nu e altul decât să șifoneze din imaginea liderului liberal. Vă prezint mai jos aceste întrebări:

1. De ce nu s-a produs schimbarea în cadrul Partidului Liberal ?
2. Avem drumuri datorită Partidului Liberal sau PD?
3. Dorin Chirtoacă va fi înaintat la funcția de Prim-ministru?
4. De ce îl acuzați pe Filat de majoritatea relelor?
5. Dumneavoastră vă considerați român? 

P.S. Deoarece este un om deschis și sincer, niciodată nu se eschivează să răspundă la aceste întrebări. Să fiu scurt, și să le reamintesc celorlalți  unele din răspunsuri. Cetățenii nu așteaptă Schimbarea în cadrul Partidului Liberal, dar Schimbarea veții pe care o trăiesc, drumurile ca și copacul, când îl sădești nu culegi roada în același an. Ce ține de Chirtoacă, va veni ziua în care ve-ți afla, de Filat nu vorbesc dvs. și singuri vedeți, vamă, fisc, mașini mișto, băncă, aeroport, etc... Despre român, nu are nevoie de cetățănie a României, El este român și punctum...