miercuri, 11 decembrie 2013

Lacrimile lui FILAT de Traian Vasilcău !!!


(Istorii  reale)

Supărat la culme  pe graf de Monte Diakov, fiindcă nu acceptase să-i  cedeze la un Congres extraordinar postul de președinte al Partidului Democrat, Vladimir KGB-istovici Filat s-a gîndit să preia un alt partid gata  înregistrat, din care să facă bijuterie, nu altceva.
Într-o zi de Luni bătu la ușa Partidului Național Liberal.
Era 2007.
Doamna președinte  de partid Vitalia Pavlicenco i-a deschis ușa, l-a servit cu un ceai VERDE pentru Moldova, Verde pentru Eurointegrare prin Reunire și l-a întrebat cu ce vajnică  treabă a venit pe la PNL.
–Sunt și eu unionist, dacă nu știați, chiar unul înrăit, și aș vrea să pun umărul ca PNL să preia Puterea politică în Basarabia.
(Da, da, Basarabia a zis, nu inventez nimic).
–Dar pentru aceasta aș dori ca eu să fiu ales președinte al partidului. Grupul meu de inițiativă mă susține. Dvs ÎNCĂ nu?-a întrebat ușor melancolic Filat, făcîndu-i cu ochiul drept și VERDE pentru Moldova, Verde pentru Eurointegrare prin Reunire, doamnei ÎNCĂ președinte Pavlicenco.
Doamna a zis că nu e de competența ei să accepte sau să respingă EPOCALA  propunere lansată de gura daurită a lui Filat și că numai Consiliul Național Politic poate da undă VERDE pentru Moldova, Verde pentru Eurointegrarea și Reunirea lui Filat.
 A treia zi Consiliul hotărîse a delega 3 persoane din partea PNL-ului(Alexandra Can, Mihai Severovan și Anatol Țăranu) pentru a discuta cu cele 3 persoane delegate de Filat(Mihai Godea, Vitalie Nagacevschi și Alexandru Tănase) propunerea viitorului mare haiduc de Lăpușna.
Doamna Can însă avea mari dubii referitor la sinceritatea marelui  mafiot…unionist.
 Filat, simțind această reticență față de el, dădea  zilnic busna în biroul directorului general de companie condusă de Alexandra Can, unde o implora pe aceasta  să creadă că dînsul și numai dînsul  e cel mai mare unionist din Basarabia.
După Roșca, evident.
Și dacă nu-l crede pe cuvînt ar putea aduce a doua zi un Kamaz de materiale forwardate, care îl definesc în modul cel mai pregnant drept unionistul nr.1 al secolelor 20 și 21.
Oricum, doamna Can nu-l credea și gata.
Deși emisarii lui Filat, mai ales Godea, încercau să jure cu mîna pe milioanele lui Vladimir Vasilievici că prietenul lor nu-i va dezamăgi în vecii vecilor și că el va fi noul Cuza al ultimei mari Reuniri românești.
Nici lacrimile lui Filat, nici doinele profund românești, interpretate la frunza Verde pentru Moldova, Verde pentru Eurointegrare prin Reunirea ce urma să vină, nu au reușit să convingă echipa Partidului Național Liberal că Filat poate fi ceea ce declara  că  este.
Astfel stînd lucrurile, Filat a plecat supărat la Centrul de Granturi “Contact”, condus de Mihai Godea, acolo unde a fost  în zorii zilei următoare sfințit  și  sediul provizoriu al Grupului de inițiativă pentru crearea unui nou partid, care în foarte scurt timp s-a fost numit Partidul Liberal-Democrat din Moldova(PLDM).
Apoi Filat a boxat cu picioarele  și-n Godea, și-n Tănase, apoi devenind Prim-mafiot al Guvernului s-a răstit la președintele interimar Mihai Ghimpu fiindcă acesta a hotărît să nu plece la Parada militară din 9 mai 2010 de la Moskova. Apoi i-a dat ordin ministrului său de Justiție Efrim să nu înregistreze noul Statut și Program Unionist al …Partidului Național Liberal, pe care voia anterior să-l conducă, apoi în 2012, pentru că n-a exclus Istoria Românilor din Școli ministrul său de Educație Șleahtițki e fugărit de Filat  din Guvern și din postul de vice-președinte al PLDM-ului, fiind grabnic înlocuit cu servila economistă Maya Sandu, care lasă limba și literatura  rusă drept materii obligatorii în programul național de învățămînt, dar  înlocuiește  Istoria românilor cu Istoria polietnică a Moldovei.
Și cîte și mai cîte isprăvi a săvîrșit pocitania.
Pînă a fost apucat de guler de către  fostul său camarad Al. Tănase și pașolit  pentru un șir întreg de acte de mare corupție din Guvern.
Ăsta da unionist  incurabil!
Ăsta da Vodă Cuza-Filat!

vineri, 6 decembrie 2013

Bursa (salariul) la USMF !!!

                       Marți, 3 decembrie, contabilitatea USMF:

- Spuneți vă rog de ce încă nu este bursa pentru rezidenții an. II ? căci trebuia să vină pe 28-29 noembrie…
  Contabila( aia cu ochelari)  în rusă îmi răspunde:
- Nu este încă, rezidenții anul I abia au fost îmatriculați, pe 6-7 verificați cardul…
Eu îi zic:
- Mdaa, tîrziu…
Dar ea:
- Dacă nu-ți place vină în locul meu…


 PS: Ma enervat la culme, după 8 ani de medicină ea îmi zice să vin în locul ei…ma persiflat….Ce mă intereseză pe mine sau pe noi rezidenții cine a fost îmatriculat, mie îmi trebuie bursa(salariul), pentru ce să ne afecteze aceasta pe noi… Să își asume responsabilitățile…dacă tot muncesc pentru USMF… au o lună la dispoziție… Nu am nimic cu anul I dar o vor păți și ei la fel…Plus la acesta mă gîndesc să depunem o plîngere , petiție să nu ne afecteze pe noi aceste incidente…

joi, 5 decembrie 2013

http://ghimpu.wordpress.com/2013/12/05/la-multi-ani-limba-romana/

Pentru comuniști și bolșevici, dodoni și bidoni... ÎN REPUBLICA MOLDOVA ESTE LIMBA ROMÂNĂ !!!

http://ghimpu.wordpress.com/2013/12/05/la-multi-ani-limba-romana/


Nu o singură dată am spus că Europa înseamnă ţări cu rădăcini străbune, naţiuni care au la bază identitatea şi limba lor istorică, fără de care nu poţi să te consideri Ţară cu istorie, cu trecut şi viitor.
Iată că astăzi, şi noi prin hotărârea Curţii Constituţionale am făcut primul pas spre această frumoasă familie europeană, contradicţiei dintre Declaraţia de Independenţă şi Constituţiei s-a pus punct, limba vorbită de românii moldoveni este LIMBA ROMÂNĂ şi punctum, vorba lui Mihai Eminescu. Ne-a rămas să rezolvăm problema cu identitatea, dar sunt sigur, că nu va trece mult timp şi toţi moldovenii vor conştientiza că noi suntem români, iar totodată şi moldoveni, ca locuitori ai frumosului plai Moldova.
La Mulţi Ani, LIMBA ROMÂNĂ!!! de MIHAI GHIMPU

miercuri, 13 noiembrie 2013

A murit Gheorghe Ghimpu fratele lui Mihai Ghimpu


Ca astăzi, 13 noiembrie ora 13:00, anul 2000,  a murit regretatul  patriot, luptător pentru neam, Gheorghe Ghimpu fratele lui Mihai Ghimpu.


 Gheorghe Ghimpu s-a născut la 26 iulie 1937 în comuna Coloniţa, judeţul Lăpuşna, România. Pentru convingeri politice şi participare la fondarea Frontului Naţional-Patriotic din Basarabia şi Nordul Bucovinei a fost condamnat la 13 iunie 1972 de organele de oprimare sovietice la privaţiune de libertate cu regim sever, şase ani fiind deţinut în lagărele din Mordovia şi regiunea Perm. După „eliberare” i se interzice orice activitate în domeniul pedagogiei. Gheorghe Ghimpu și–a trăit clipa de fericire la 27 aprilie 1990, fiind primul care a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului. Astfel la decizia prședintelui interimar Mihai Ghimpu anual la 27 aprilie se va sărbători - Ziua Drapelului Republicii Moldova. În perioada 1990-1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Autor al proiectelor de lege privind reabilitarea victimelor regimului totalitar de ocupație și despre controlul de stat. A publicat în presa periodică din Republica Moldova și România numeroase articole politice și de atitudine civică. El este cunoscut și prin expresia : "Ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc". Gheorghe Ghimpu a fost președintele Asociației victimelor regimului comunist de ocupație și a veteranilor de război ai Armatei Române din Republica Moldova denumită, la Congresul IV din 11 iunie 2000, Partidul Național Român. Nu îmi rămine decît să îl rog pe  Dumnezeu să îl țină sub paza Lui și să îi  fie țărina ușoară ca Libertatea omului...

duminică, 29 septembrie 2013

Așteptăm o nouă rundă de box in Parlament

   După ce presa a artat în zilele trecute cum se pregătesc tinerii activiști ai PCRM în pădurile Moldovei, după ce procurorii au găsit muniție la unul din activiștii PCRM chiar în propria casă ,aseară a fost rîndul greilor din bolșevici să mergă la Sala polivalenă din Chișinău să se antreneze moral împreună cu gașca lor de distrugători în cadrul  KOK WORLD GP 2013 MIDDLEWEIGHT TOURNAMENT in CHISINAU .  Prezent la meci evident a fost greul, tătuca Voronin impreună cu vitorii luptători Mușuc,Starîş și restul căci nu-i mai știu, care analizau atent exercițiile tehnice ale lupătorilor. La final vreau să scrie că a fost o seră musculoasă unde ai noștri au dat dovadă de caracter și de impunere, cu toate că piramida K1 nu a fost cîștigată de ei, dar bravo băeți RESPECT și așteptăm să fiți solocitați de Igor Corman în caz că e nevoie de voi în Parlament, poate îi puneți voi la RESPECT...


dl.Voronin cu roșu

Frumoși mereu, ca sufletul neamului străvechi al meu...


O imagine care încintă, dar unde ai plecat genialule și etern Griorie Vieru...? Ai lăsat a ta moștenire unor pămînteni frumoși, printre care este și maestrul Mihai Ciobanu, să ne trăiți căci  trebuiți Maestre... Mă întreb oare în ce an a fost făcută acestă prietenoasă poză...?

https://www.youtube.com/watch?v=8uaCMzMvSck&feature=share

joi, 12 septembrie 2013

Viața în bani, a unui student de la medicină



Viața în bani, a unui student de la medicină, USMF ,,Nicolae Testemițanu” (zi, lună, an, ani)

CĂMIN                                          Minim posibil

3+3 (deplasarea de la cămin în blocul central,apoi din nou la Malina Mică)
zi = 6 lei
1 săptămînă = 30 lei
1 lună (20 zile) = 120 lei

ORAȘ
3+3+3 (deplasarea în blocul central, la Malina Mică, apoi acasă )
zi = 9 lei
1 săptămână = 45 lei
1 lună = 180 lei

Mediu pe zi = 7,5 lei, costul minim pe lună 150 lei a unui student de la medicină numai pe deplasare ( excludem Taxi dacă întârzie :-) )
*   *   *
an de studii (10 luni) =  1500 lei
ani de studii                =  7500 lei
6 ani de studii                =  9000 lei


Și toate acestea cu excluderea următoarelor  lucruri:
  1. Cazarea în căminele USMF
  2. Bani pentru reparație în camera de cămin
  3. Bani pentru procurarea unui frigider
  4. Bani pentru canapea (divan) cei ce au probleme cu spatele ș.a.
  5. Achitarea contractului (aproximativ 18000 - 24000 lei)
  6. Stagiu practic
  7. Xeroxul pe parcursul anului de studii
  8. Costul halatelor, bonetelor, mască, bahile, ciupici, detergent, fier de călcat
  9. Costul drumului pentru: cercuri științifice, adunări, ședințe, gărzi de noapte, semnarea ”bigunocului”, carnetului de note, etc.
  10. Ghete pentru fotbal și educația fizică, echipament judo, lupte, tenis, șah, etc.
  11. Tonometru, fonendoscop
  12. Alimentația la universitate și după universitate
  13. Nopțile nedormite (kilograme de ceai, cafea, ciocolată, suc)
  14. Viața sentimentală (ieșirea la plimbare plus un ceai, cafea, suc, etc.)
  15. Cheltuieli legate de discotecă, balul bobocilor,  miss USMF  (bere, taxi, etc.)
  16. Drumul până la locul de baștină
După aproximativ 8 - 10 ani de medicină ajungem la salariul de TOCMAI până la 1500 lei... cel a unui medic rezident este de 910 lei sau 1010 lei... halal...

PS: Lista poate continua, este o mini-analiza a celor necesare pentru un student, cred că multe din aceste lucruri corespund multor studenți de la alte universități din republică…