Dezacorduri de imagini, cam așa se explică opiniile oamenilor despre faptele istorice și istoria în general. Deși istoria ca entitate nu există, prin diversitatea imaginilor rupte din izvoarele sale ne lasă perplexi în fața deciziei și condiției de autodefinire.
Inteligența este arma de care predispunem și cu ajutorul căreia legăm punți subtile între imaginile istorice și ne construim un adevăr relativ și tot inteligența este cea care ne impune să căutăm alternative. Istoria nu este o știință exactă, nu are un curs anume al logicii, dar cu siguranță are un curs al evenimentelor și faptelor parțial sau total consumate. Nu sunt sigur dacă națiunile au creat istoria sau istoria în mod imperativ are o dezvăluire prestabilita conform căreia au apărut națiunile, dar făcând trimitere la diversitate rațiunii umane înțelegem că în momentele de răscruce ale evoluției umane conceptul de unitate a fost oarecum refuzat. De aici pornind desfășurări prompte a ideologiilor care descoperă încet conceptul național.
Teoriile imperialiste au două fețe, una religioasă și alta administrativă. Diferența dintre cele două este determinat însăși de caracterul lor, unul scadent și altul perpetue. Odată cu apariția conceptului de națiune a izbucnit o beatitudine a exaltării identității proprii, unde conceptul de imperialism purta un caracter disparent. Din acest moment istoria numai descria imperii ci națiuni, astfel delectând fiecare popor în parte apăreau primele hotare stabilite pe criterii etnice, ca mai apoi să-și continuie cursul prin conflictul dintre popoare și civilizații. Aceste etape firești s-au desfășurat în secolul XIX după modelul francez sau german, urmând o reluare absolut logică a societății europene conform criteriilor naționale. Problema poporului român ca un tot întreg reprezintă de fapt o revelație întârziată, accentuată printr-un hublou politic și istoric, desfășurat contra voinței proprii. Astfel afirmarea definitivă a poporului român în rândul tuturor națiunilor nu poate fi realizată datorită acestor restanțe istorice și încălcări insignifiante a cuantumului ideologic.
Cauza poporului român și destrămarea României Mari este de fapt rezultatul unor încercări de a păstra conceptul imperialist ca metodă de guvernământ chiar și în ciuda expirării acestuia, astfel încercându-se o creare a unei armonii sociale false. Comunismul a fost o societate inventată, care a zădărnicit afirmarea națiunilor pe o perioadă de 70 de ani. Cu siguranță istoria nu este o materie exactă, prin urmare nu are un algoritm stabilit după care popoarele ar fi evoluat. La prima vedere, decizia societății estice de a se antrena într-un imperiu comunist nu pare a fi o încălcare atât timp cât nu există reguli, dar se pare că consternarea umană este tot mai mult influențată de incapacitatea de autodefinire. Hegemonia imperială era expirată, tendința de a o păstra cu forța a fost de fapt un act de denigrare a istoriei, moment prin care societățile implicate în această rundă au schimbat și mai mult opinia oamenilor față de conceptul unitar. Depășirea acestui rezultat imuabil al greșelilor istorice poate fi realizată doar prin recuperarea restanțelor istorice, în cazul neamului românesc - Unirea!
Reîntregirea neamului românesc este de fapt momentul reînvierii societății dintre Prut și Nistru, exaltarea prin care neantul comunist va dispărea pentru totdeauna. Incapacitatea afirmării așa zisei societăți ,,Moldovenești" printre popoarele europene este mai întâi de toate datorată unei insuficiente acute de autodeterminare. Actul unirii ne va reînvia originea, va scoate în evidență obiectivele și cauza neamului din care facem parte. În lipsa acestor momente, Basarabia va rămâne o diversiune expirată a mofturilor imperialiste, o figură de șah care în scurt timp va fi antrenată într-o nouă luptă împotriva vestului, luptă prin care își va pierde definitiv adevăratele origini.
Semnat Balan Ilie, Germania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu