miercuri, 8 martie 2017

10 pentru Dorin CHIRTOACĂ



  1. A fost evitat falimentul, au fost achitate datorii (create fără sursa de acoperire până în anul 2007) în valoare de 800 milioane lei, a fost stabilizată situația economico – financiară și au fost efectuate reforme.
  2. Asamblarea în premiera pentru Republica Moldova a mai bine de 200 troleibuze noi la standarde europene.
  3.   Finalizarea reconstrucției și amenajării lacului din parcul „Valea Morilor”, (distrus în anul 2006), prin evacuarea a 470 000 m3 nămol (echivalent a 6 clădiri ale Spitalului Republican), reconstrucția capitală a Scării Cascadelor, construcția a doua decantoare, amenajarea malurilor, a aleii pietonale, construirea iluminatului pietonal, amenajarea parcului etc.
  4. Reparaţia integrală a peste 20 străzi şi drumuri; construcţia primei străzi pietonale ”Eugen Doga” din Chişinău.
  5. Continuarea programului de renovare în cadrul instituțiilor medicale: spitalul “Arhanghelul Mihail”, spitalul “Sf. Treime”, Spitalul de boli contagioase pentru copii, spitalul “V. Ignatenco” etc, în volum de 40 milioane lei.
  6. Rezolvarea după 40 de ani a problemei mirosului urât provocat de staţia de epurare.
  7.  Funcționarea a 48 centre comunitare pentru copii și tineri, 175 cercuri de profil diferit, frecventare de circa 7700 copii.
  8. Ridicarea şi inaugurarea monumentului în Memoria victimelor deportărilor regimului comunist de ocupaţie.
  9. Alocarea susţinerii şi finanţării suburbiilor în suma de peste 1,5 miliarde lei, sau cu 1000% față de 2007 (cea mai mare suma investită la nivel de 20 localităţi rurale ale Republici Moldova din 1991 încoace).
  10. Construcţia iluminatului public pe bulevardul Dacia, tronsonul: str. Grădina Botanică - Aeroport – or. Sângera;
      P.S.Dacă le-am lua pe toate separat, ar fi mai bine de 1000 fapte CONCRETE!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu