Stimați tineri, nu există nimic mai scump pe acest pământ, decât libertatea omului și a poporului. Numai un popor liber de puterea străinului sau de puterea despotului (tiranului) poate oferi oamenilor prezent și viitor și doar un om liber poate contribui la dezvoltarea democratică a societății
Lipsa unei vieți dinamice și moderne, lipsa unui nivel de trai satisfăcător, dar mai ales lipsa oricărei perspective de viitor european, cred eu, este motivul principal care i-a determinat pe tineri să iasă pe data de 6 și 7 aprilie 2009 în Piața Marii Adunări Naționale.
Din păcate, după alegerile din noiembrie 2014, dezamăgirea continuă. Cei care au ajuns la guvernare pe valul protestelor și emoțiilor tinerilor din aprilie 2009 au hotărât să guverneze cu comuniștii, cu torționarii, cu cei care se fac vinovați de maltratările tinerilor în comisariatele de poliție, cu cei care au omorât tineri în noaptea de 7-8 aprilie 2009.
Cu regret, după șase ani, lucrurile s-au schimbat foarte puțin, viața voastră rămâne a fi în continuare foarte grea, probleme s-au adunat și mai multe și tineretului nu-i rămâne decât să plece pentru a-și construi prezentul și viitorul. Și aici, stimați tineri, nu pot să nu vă dau dreptate. Adevărul e de partea voastră, dar viața continuă, cu noi sau fără noi și, după cum a spus William Shakespeare ,,Viața e un teatru, iar noi suntem actori,,. Iar dacă e așa, altă cale, dragii mei, decât să jucăm rolul până la sfârșit, nu este. Altfel spus, să continuăm lupta până la capăt pentru binele și libertatea noastră.
Dovada este ieșirea voastră pe data de 6 și 7 aprilie 2009, dragi tineri, pentru a continua lupta începută de străbunei, buneii și părinții voștri.
Iată de ce vreau să vă mulțumesc tuturor celor care ați ieșit cu gânduri pașnice pe data de 6 și 7 aprilie 2009 în Piața Marii Adunări Naționale și, totodată, să vă chem să nu cedați în lupta pentru libertatea noastră. Libertatea e ca un izvor, după cum am mai spus și, dacă ai grijă de el, ai de unde bea apă. Sfatul meu este să avem grijă zi de zi de izvorul libertății noastre. Libertatea omului, cred eu, depinde doar de el. Libertatea poporului depinde de demnitatea lui. Despoții dispar sau nu apar atunci când Lupți și Trăiești cu DEMNITATE pentru LIBERTATE, iar imperiile care fură libertatea unui POPOR, mai devreme sau mai târziu MOR, iar Luptătorii pentru OM, NEAM și ŢARĂ nu MOR niciodată.
Trăiască TINEREȚEA, Trăiască LIBERTATEA!
Mihai GHIMPU,Președintele Partidului Liberal
Sursa:www.pl.md
P.S. Fii Schimbarea !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu